Istoricul localității

Pe cât de pitoresc este cadrul natural al comunei Joiţa, pe atât de interesant este de relatat, cum vălul timpului s-a aşternut peste amintirile încă vii din memoria bătrânilor localinici. Istoria comunei Joiţa, nu se deosebeşte cu nimic de marea istorie a poporului nostru, aici fiind păstrate, cum de altfel în toate regiunile ţării, obiceiuri şi tradiţii, portul şi limba, înţelepciunea şi frumuseţea ţăranului român, hărnicia şi dragostea faţă de glia strămoşească.

,,Satul Joiţa se află pe apa de legendă a râului Dîmboviţa la distanţă de 19 km. în partea de Apus de capitala ţării, iar în partea de Apus – Miază – zi la o distanţă de 1 km. de sat, curge râul Ciorogârla, satul găsindu-se între luncile acestor râuri care-i fertilizează pământul”.(Monografia Bisericii Joiţa Judeţul Ilfov)

Joiţa, este o comună cu două sate, satul Joiţa şi satul Bâcu, fiecare cu oamenii lor, cu istoria lor, fiecare cu frumuseţile şi realizările lor de-a lungul timpului.

Comuna Joiţa se întinde pe comunicaţia ce face legătura capitalei cu localităţile judeţelor, Ilfov, Giurgiu, Dîmboviţa prin DJ 601 A, numită de localnici Strada Principală, acum Calea Bucureşti, care o străbate de la km. 16 până la km. 22 când se ajunge la graniţă cu satul Cosoba, iar satele Joita şi Bâcu, sunt străbătute pe ambele sensuri, de străzi adiacente acestui drum principal denumite linii.

 

,,Locuitorii din zonă au fost clăcaşi boiereşti, până la Cuza, iar de la 1864 au fost împroprietăriţi dar moşia proprietarului fiind foarte mare, ei au lucrat şi după 1864 pe moşia boierului” (Monografia Bisericii Joiţa Judeţul Ilfov).

Satul Joiţa este împărţit după spusele bătrânilor, în două mari tipuri de comunităţi, ,,Sfrenţenii” şi ,,Fundenii” care nu întâmplător se numesc aşa. ,,Sfrenţenii”, care ocupă partea de nord-vest a satului Joiţa, ca să citez din surse locale, ,,sunt un gen de locuitori care au populat ceva mai tîrziu această zonă a comunei”. Ei se mândresc cu acest ,,renume” caracteristic zonei şi se remarcă printr-un mod de viaţă aparte. Aici găsim oameni gospodari, cu frica lui Dumnezeu în sân, oameni orgolioşi şi hotărâţi care nu fac lucrurile pe jumătate. ,,Ori se apucă de treabă dusă până la capăt, ori renunţă şi încep totul de la zero când bugetul casei le permite, din dorinţa de a nu se face de râsul celor ce aşteaptă un astfel de prilej”.

La un ,,sfrenţean”, nu ai să vezi o casă bătrânească cârpită sau acareturi fără rost prin curte, nu, el rade totul şi se apucă de o construcţie nouă, lucru remarcat de oricine calcă pragul casei ,,sfrenţeanului”. Nici vorba lui nu este lăsată la jumătate în propoziţie, atunci când are ceva de spus, o face cu voce tare şi clar să înţeleagă toată lumea, sau dacă nu vrea să vorbească, atunci el tace. Jumătăţile de măsură, sunt considerate de către ,,sfrenţean”, treburi de om neserios, iar lucrul lăsat în ,,coadă de peşte” îi este cel mai mare duşman. Ambiţia de a fi în frunte şi de a face concurenţă vecinului, înseamnă pentru el un prilej de a demonstra că nu degeaba i se spune ,,sfrenţean”.

Nu acelaşi lucru se poate afirma despre ,,Fundeni”. Ei sunt consideraţi ,,băştinaşii şi întemeietorii de drept ai acestor meleaguri”, care, din surse demne de luat în seamă, s-au stabilit pe malul stâng al râului Dâmboviţa, încă de când, după spusele bătrânilor ,,stuful era de 3 m pe ambele maluri ale râului, iar vulpile săreau cu găinile în gură peste toată albia şi aşa destul de îngustă, a apei de la nord de drumul Brezoaielor”. Aşa cum era firesc, poziţia geografică a comunei Joiţa în general şi a ,,Fundenilor” în special, i-a avantajat pe aceştia din urmă, dat fiind faptul că la o distanţă de 19 km., se înălţa semeaţă capitala, iar contactul cu Bucureştiul a condus inevitabil la o evoluţie rapidă şi sigură a întregii societăţi. Avantajele apropierii de capitală, le-au dat posibilitatea ,,fundenilor” să-şi ducă copiii la studii în Bucureşti, populaţia matură migrând la un moment dat masiv, tot către Bucureşti, viaţa spirituală şi culturală având permanent influenţe directe din zona selectă a capitalei, provocând o revoluţie pe planul calităţii vieţii lor. Nu este mai puţin adevărat că transformările majore la nivelul societăţii, sunt şi rezultatul migraţiei forţei de muncă în străinătate de unde, …,,principalii artizani” ai calităţii vieţii, au trimis fondurile necesare rezolvării la standarde moderne a unor obiective edilitare ce păreau la un moment dat, doar dorinţe, au contribuit consistent la schimbarea mediului familial, a unei gândiri şi mentalităţi noi, europene, au adus noul în societatea joiţeană. ,,Fundenii”, au fost înzestraţi şi de ,,mama natură” cu un cadru natural unic, nealterat şi nepoluat, de la porţile din Nord –Vestul capitalei. Nu multe localităţi se pot lăuda că au în apropierea zonei edilitare suprafeţe întinse de verdeaţă, pădure şi cantităţi suficiente de apă potabilă, apă pe care specialiştii o captează, o tratează la ,,Staţia de tratare Arcuda” şi o distribuie capitalei.

Locuitorii satului Joiţa trec drept cei mai gospodari dintre locuitorii satelor din împrejurimi, ,,le place buna stare, frumosul şi confortul iar pentru aceasta muncesc din zori şi până-n seară pe întrecute, fie vreme bună fie vreme rea”, iar satul este cunoscut cu un aspect plăcut întru-cât casele sunt construite majoritatea din cărămidă, frumos tencuite, cu curţi îngrijite, pomi fructiferi şi multă verdeaţă. De acelaşi cadru natural, nepoluat şi împădurit beneficiază şi celălalt sat al comunei Joiţa pe nume, Bâcu. Vecin în partea de nord cu ,,Arcuda” iar la est cu Pădurea Ileana ,,descendentă” din Marele Codru al Vlăsiei, satul Bâcu are privilegiul de a se fi aflat la răscrucea de drumuri ce leagă nordul cu sudul şi estul cu vestul prin căile de comunicaţii ce îl străbat. Satul Bâcu este prima localitate nominalizată de marele istoric Constantin C. Giurescu, care apare sub denumirile de Popeşci-Bîcul, Dragomireşti-Bîcu, încă de la anul 1456, (anul înscăunării pe tronul Ţării Româneşti a marelui viteaz Vlad Ţepeş), cătun ce intra în componenţa satului Popesti-Manuc, sat ce avea de-a lungul timpului să fie cale de tranzit a haiducilor către pădurile învecinate, păduri ale căror ramuri îşi legănau podoaba la geamul ferestrelor locuitorilor săi. Piatra de temelie a localităţii Joiţa, este strâns legată de prezenţa scurtă de numai 6 ani, 1456 – 1462, a marelui viteaz valah, Vlad Ţepeş, sub a cărui domnie a fost mutată capitala Ţării Româneşti de la Târgovişte la Bucureşti.

Arhiva dispoziţii

2016

2015

2014

Arhiva HCL

2016

2015

2014

Arhiva buget

2016

2015

2014

Arhiva anunțuri

2016

2015

2014

Meteo

SP_WEATHER_BREEZY

7°C

Traducere

roenfrdeites

Contact

 0246 252 250

Fax 0246 252 168

 primariajoita@yahoo.com

 Calea Bucureşti DJ 601 A, nr. 156 Comuna Joiţa Județul Giurgiu

Harta

A huge collection of 3400+ free website templates, WP themes and more http://jartheme.com/ at the biggest community-driven free web design site.